Locul unde gasesti carti crestine si educative pentru orice varsta.

sun mountains clouds hills right left book

Despre mine

Fata intro bluza mov cu parul negru

Cu ceva timp în urmă am descoperit o aplicație prin care să pot îndeplini orice îmi doream. Am început de la cele mai simple conținuturi până la realizarea unor cărți. Am dorit ca tot ce faceam să fie util atât pentru copilul meu cât și pentru alți copilași.

Cred cu adevărat că Dumnezeu a înzestrat acest talant pentru a glorifica numele Său chiar și din gura unor prunci micuți.

Lasati copilașii sa vina la Mine și nu-i opriți.
(Luca 18:16-17)
Ilustratie cu arca lui noe, un curcubeu si un om care se roaga

După mai mult de o săptămâna am finalizat prima mea carte: Noe și Corabia, fiind foarte apreciată de mulți oameni. De aici, gândul că ar fi potrivit să realizez mai multe cărți creștine pentru copii. Zis și făcut! Domnul m-a ajutat și cred că acesta este abia începutul.

Jurnalul Trei caractere cu impact pozitiv

Timpul a trecut, ușor-ușor am mai făcut și alte cărticele dar într-o zi obișnuită Domnul mi-a pus pe inimă să pot face ceva și pentru cei mai mari, pentru tineri și mămici. Atunci, îndemnată de El, am scris o carte special dedicată fetelor.

Doresc să desfășor această activitate nu pentru meritul și lauda mea ci pentru Slava Sa.
El se va folosi de cel mai slab și neînsemnat vas pentru a-și duce planul la bun sfârșit!
Amin!